A venit iarna aşa cum şi-ar imagina-o orice copil vesel şi lipsit de griji, nerăbdător să se bucure de pătura albă ce schimbă peisajul. Ninge neîncetat, oraşul e împodobit cu beculeţe colorate, Moş Nicolae şi-a făcut apariţia la timp, au apărut şi colindătorii, crăciuniţele, promo-uri TV în spiritul sărbătorilor,  iar dacă totul merge bine, într-o săptămână ar trebui să vină şi Moş Crăciun. După care, Revelion.

E frumos. Te poţi bate cu zăpadă, te dai cu sania, observi zăpada ce cade lin din cer şi te gândeşti cât de  minunat e să te poţi bucura de tot ceea ce se întâmplă în jur, căci cel mai fascinant lucru este că lumea este un mare joc în multiplayer, în care absolut fiecare obiect este controlat de o persoană, un atom, un factor aleator. Nimic nu este regizat, nu se repetă, nu te aşteaptă. Trebuie să te joci.

Dar cu cât te maturizezi mai mult, cu atât ai tendinţa să te joci mai puţin, să acorzi mai puţină importanţă lucrurilor pe care le consideri normale, banale, repetabile. Ai impresia că locul de muncă sau examenul ce are să vină este singurul lucru important în viaţa ta la un anumit moment şi încerci să te detaşezi de orice altceva şi să te concentrezi doar pe acel lucru căruia îi acorzi prioritate. Nu prieteni, nu zăpadă, nu strălucirea soarelui, nu muzică, nu relaxare, nu noutăţi, nu altceva. Doar examenul.

După care scapi de examen şi te-ai aştepta ca de acum să ai parte de fericirea deplină după un stres nebun. Şi totuşi simţi că s-au adunat prea multe lucruri pe care le-ai pierdut în timp ce ai acordat prioritate unui singur lucru. Iar asta te dezorientează. Şi oricât de mult ai încerca să îţi reiei viaţa în ritmul ei copilăresc, ştii că va veni un nou examen. Şi te stresezi…

Iar iarna devine apăsătoare. Te doare fiecare fulg de zăpadă care te atinge întocmai ca baioneta duşmanului, te enervezi pe drumurile înzăpezite care nu îţi lasă maşina să treacă la mare viteză. Te enervează totul, pentru că nu mai ai timp să te joci. Ai lucruri mai importante de făcut. Eşti om evoluat.

La vârsta de 10 ani, îţi plăcea să priveşti zăpada pe geamul maşinii părinţilor. Te bucura. Ai fi vrut să stea nu doar maşinile pe loc, ci întreg timpul. Acum e anost să stai în trafic, pt că vrei să ajungi cât mai repede la destinaţie, pentru că speri să îţi faci mai mult timp liber, pe care oricum l-ai pierde stresându-te, nefăcând nimic. Şi totuşi când îţi povesteşti copilăria, devii nostalgic la rostirea cuvântului “zăpadă”. Ca şi cum ai fi pierdut-o. Deşi ea e lângă tine mereu, an de an. Dar raportul pe care îl ai de făcut nu te lasă să trăieşti.

De ce nu ne mai jucăm? De ce ne credem victime ale trecerii timpului, în loc să valorificăm fiecare secundă bucurându-ne, creând, cântând, zâmbind? Hai să ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă începând cu acest Crăciun. Ai multe de arătat atât lumii cât şi ţie. Creează bunătate, artă, graţie, iubire, bucurie. Examenul/Raportul nu e atât de important. Iar data viitoare când ieşi afară, fă un bulgăre şi aruncă-l (de preferat nu într-un om). Totuşi, să nu stai prea mult afară, că s-ar putea să răceşti.

Asta înseamnă să trăieşti. Fă tot ceea ce îţi trece prin cap, încearcă orice ţi-ai dori. Doar aşa vei fi mulţumit cu tine. Nu eşti sclavul dezvoltării societăţii (deci nu adopta ” trebuie să fiu conştiincios – deci mă stresez- pentru că aşa e bine pentru eficienţă”). Eşti cel care creează societatea. Şi fă-o cât poţi tu de bine. Nu vei regreta nimic. Cum ar fi ca peste un an să fii considerat unul dintre cei mai buni pictori/chitarişti/dansatori/luptători, prin simplul efort de a îţi îndeplini visele în timpul liber?

Tags: ani, bucurie, calatorie, Crăciun, cuvinte, degradare, derdelus, evolutie, examen, fericire, iarna, munca, nameti, nostalgie, ocupat, pierdut, sanie, timp, tovaras, trafic, trecerea timpului, tren, valorifica, varsta, viata, zapada

Miroşi la sud
Ciomăgeşti la vest.

Sunt puncte extreme ale judeţului Argeş.

P.S. Eu ciomăgesc şi la est dacă e nevoie.

Tags: administrativ, Arges, cardinal, cardinale, Ciomagesti, est, extreme, geografie, Mirosi, nord, puncte, sud, vest

În articolul precedent, scris chiar cu o zi înainte de turul 2 de scrutin (cuvânt care seamănă prea mult cu Putin, aşa că nu-l voi mai folosi), promiteam că îl voi vota pe Traian Băsescu.

Am fost sabotat.

Al şaselea simţ al armatei roşii – gândirea colectivă – a fost îndreptat asupra mea, astfel că în ziua votului am fost răpus la pat de o viroză nesimţită care mi-a luat în zbor orice gând de a vota. Şi mi-a garantat absenţe de la facultate şi anumite puncte pierdute la materii importante. Eh, da’ nu-i nimic. Eu din fire sunt realist spre optimist.

Aşadar, în ziua cu pricina am votat cu scăderea febrei şi tratarea rapidă a virozei.

Facem un Fast-Forward la ora 21:00. După o zi în care Antena 3 şi Realitatea TV au difuzat live nişte emisiuni mizere în care a fi imparţial reprezenta un păcat (cu scopul de a scoate lumea la vot pentru a-l vota pe reprezentantul PCR PSD), Mircea Geoană este declarat învingător de către câteva institute de sondare şi prelucrare a datelor statistice. Singura problemă e că aceste institute tocmai au picat examenul la statistică în cel mai public mod, deoarece s-au hazardat să dea cifre exacte în condiţiile unor procente extrem de apropiate de egalitate.

Geoană s-a bucurat ca un copil, fapt ce m-a făcut şi pe mine să mă bucur pentru el, deşi nu aveam altceva în comun cu el în afara faptului că amândoi suntem oameni. Asta a şi atras şi micul efect de simpatie, pentru că dacă văd un om fericit care se bucură sincer, nu pot să îl privesc cu ură. Aşa sunt eu.

Ce mi s-a părut incredibil de amuzant a fost că fundalul muzical pe care se bucura Mircea Geoană a fost bine pregătit de staff-ul lui. Este vorba de melodia “Gimme hope, Jo’anna” a lui Eddy Grant. Evident, au ales melodia asta deoarece Jo’anna sună foarte apropiat de Geoană. De asemenea melodia are ca subiect politica. E adevărat, Jo’anna din melodie nu are legătură cu vreo persoană, ci e o referire la Johannesburg, cel mai mare oraş al Africii de Sud, ţară al cărui guvern susţinea apartheidul. Partea care nici măcar nu le trecea prin cap celor de la PSD şi care m-a făcut să râd tare de tot, este că refrenul sună cam aşa:

Gimme hope, Jo'anna
Hope, Jo'anna
Gimme hope, Jo'anna
'Fore the morning come
Gimme hope, Jo'anna
Hope, Jo'anna
Hope before the morning come

Şi exact asta s-a întâmplat. Mircică al nostru a dat din speranţa asta:

• lui însuşi
• colegilor de partid
• simpatizanţilor săi.

PÂNĂ A VENIT DIMINEAŢA. Când PD-L a dat rezultatele numărătorilor paralele, iar mai târziu BEC a confirmat că ierarhia este inversă.

Hahahahahaha..

Iar acum ăştia ai lui Iliescu au depus contestaţie, poate vine minunea şi ajung şi ei la ciolan.
Să vedem ce se mai întâmplă. Mie mi se pare amuzant. Rău.

P.S. Mi-a fost milă de Geoană când am aflat că a pierdut. Ce-i cu mine?

Tags: comunisti, democratie, FSN, gripa, guvern, Mircea Geoana, PCR, PD-L, PDL, PSD, Putin, rezultate, sabotaj, scrutin, Traian Basescu, viroza

Niciodată nu m-a interesat politica. Nici acum nu pot spune că mă interesează. Ceea ce pot spune, însă, este că cel puţin în perioada alegerilor, toate partidele reuşesc o organizare excelentă a campaniei.  În preajma alegerilor toţi candidaţii au devenit conştienţi de problemele ţării, au propus soluţii, Read the rest of this entry »

Tags: Basescu, campania, campanie, campanie electorala, Crin Antonescu, electoral, fuga, Geoana, lasitate, lol, Mircea Geoana, pasiune, PCR, PD-L, PSD, sustinere, Traian Basescu, TSD, Vintu, Voiculescu

Când ai poftă de preparate cu specific românesc….

Nu-i mare Scofală, Ciobanul ar alege un Pui Tailandez!

A, apropo, când îţi alegi nume de restaurant, ai grijă să nu sune identic cu numele unei trupe autohtone de rap. S-ar putea să nu dea bine, mai ales că Sişu şi Puya şi-au luat numele înapoi.

Tags: la familia, platou ciobanesc, pui tailandez, restaurant, romanesc, scofala, specific

Later edit: S-a dat.

Se vinde XBox 360 Arcade sigilat, în garanţie, produs în Mai 2009, la preţul de 750 lei. Adică… puţin.

Dacă vreţi şi două jocuri, în speţă NFS Shift şi Batman Arkham Asylum, preţul devine 1000 lei.

Preţul acestei console în comerţ este de aproximativ 900 lei.

Pt contact: rubbyroy @ fanaticgamer <punct> ro  (fără pauze)

sau

Telefon:  0728855221

La propria sa emisiune de pe Radio Zu, Mircea Badea a fost jignit (sau înştiinţat) în direct de un ascultător care i-a spus franc că nu prea îl suferă şi că îl consideră de-a dreptul BĂŞINOS.  Ete pârţ.

Mircea s-a confruntat cu situaţia răspunzându-i ironic tipului care a intrat în direct, încheind prin a afirma că, până la urmă, dacă tipul l-a căutat pe Badea şi nu invers, se vede cine e mai important.

Din punctul meu de vedere, Mircea Badea e un tip amuzant, cu un simţ al umorului dezvoltat şi cu un stil aparte de a povesti şi de a îşi exprima ideile. Dar un lucru cu care nu sunt de acord este că se lamentează mereu spunând că nu îi place România, că e o ţară mizeră, distrusă etc.  Nu poţi ajuta telespectatorii să devină mai buni, mai civici, mai .. cum ţi-ai dori tu să fie, dacă tu le spui că nu există şansă de ieşire din situaţie.

Nu mă uit seară de seară la emisiunea lui Badea, dar în intervalul în care mă uit la Antena 3 şi se nimereşte să îl văd la ”În gura presei”, îmi dă senzaţia că nu îşi stimează telespectatorii. Poate e doar senzaţia mea. O altă chestie pe care am sesizat-o e că de la momentul când dau de transmisia emisiunii şi până la prima rostire a numelui Băsescu nu trec, de obicei, mai mult de 5 minute. Mi se pare deranjant, şi probabil aşa li s-a părut şi celor de la PDL când au făcut spoturile anti-televizor.

Mai demult, cu vreo 3-4 ani în urmă, am avut onoarea să discut cu Mircea Badea pe internet, în ziua în care a intrat într-un scandal cu administratorii unui hub de DC++ (MixFM parcă). Mi s-a părut un om destul de ok şi normal atunci, deci poate că aroganţa lui, aşa cum a numit-o tipul din înregistrare, este o caracteristică pe care Badea o afişează doar atunci când este văzut sau auzit de un public mai mare.

Ah, şi sper ca Badea să fie atât de integru pe cât susţine că este. Ar fi mizeră situaţia în care criticile pe care le face să fie de fapt “comandate”. Nu prea cred în teorii conspirative de genul ăsta, dar totul e posibil.

Tags: basinos, blog, bloggeri, DC++, In Gura Presei, Mircea Badea, MixFm, ODC, Radio Zu, vorbit

Un scurt-metraj animat de o foarte bună calitate, cu agenţi secreţi, butoane roşii, rachete trimise către ruşi şi… porumbei incluşi.

Şi dacă ai cumva impresia că a face aşa ceva e, cum spun englezii, o buca’ dă prăjitură, află că acest mic filmuleţ a fost produs în 4 ani de zile (prin contribuţia câtorva zeci de persoane). Bugetul a fost unul mic, de numai 5000 de dolari care au fost cheltuiţi în cea mai mare parte pe coloana sonoră, înregistrată special cu două orchestre reale.

Intraţi aici dacă doriţi să urmăriţi un podcast ce reprezintă Making Of-ul animaţiei.

Tags: animatie, disney, Lucas Martell, Pigeon Impossible, pixar, rachete, razboi