Posts Tagged ‘dezvoltare’

Din 28 august, Sony a început o miniserie de filmuleţe care au ca subiect principal Motion Controller-ul pe care l-au demonstrat la E3. Până acum au apărut 3 episoade în care  Richard Marks (Senior Researcher) şi Anton Mikhailov (inginer software, “mâna dreaptă a lui Richard”) ne vorbesc despre proiectul la care au lucrat împreună. În ordine, filmuleţele au apărut pe 28 august, 8 septembrie, 18 septembrie iar următorul va apărea, probabil, după ce Sony va prezenta mai multe detalii o conferinţă la Tokyo Game Show.

Ştim cu siguranţă că vom afla mai multe detalii la Tokyo Game Show, întrucât acest lucru ni s-a promis de către Sony încă din timpul GamesCom. Am speranţe că vom afla chiar şi o dată de lansare pentru acest controller în cursul conferinţei  Sony, întrucât prototipul pare destul de aproape de forma finală, aşa cum suntem lăsaţi să înţelegem şi din filmuleţe.

Vă las mai jos să savuraţi cele trei filmuleţe în care aflaţi tot mai multe despre evoluţia controllerului, de la prototipul făcut din PVC şi până la dispozitivul de acum (tip: al treilea conţine cele mai multe demonstraţii):

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Nintendo Wii BoxVânzările Wii au scăzut cu peste 50% faţă de valorile înregistrate în cursul anului precedent. Deşi chiar şi aşa Wii se vinde într-un număr colosal (în SUA, spre exemplu, au fost vândute peste 270.000 unităţi doar în August),  se presupune că pentru a ieşi din această situaţie de semi-criză, Nintendo va recurge la inserarea unui nou bundle (pachet conţinând consola + unul sau mai multe accesorii sau jocuri) pe piaţă sau la scăderea preţului consolei ( întrucât în momentul de faţă PS3 îi suflă în ceafă la un preţ cu 50 de dolari/euro mai mare iar Xbox360 Elite are deja acelaşi preţ cu Wii în Europa).

Şi cum o ştire nu vine niciodată singură, au apărut deja zvonurile (surse destul de sigure) cum că prima săptămână a lui Octombrie va veni cu reducerea preţului consolei întrucât probabil fabrica de bani Nintendo nu îşi permite pierderea cotei de piaţă, mai ales după ce au rezistat în frunte detaşat 3 ani la rând (de la lansarea consolei) fără să modifice absolut nimic legat de preţ sau bundle. Nu se ştie cu cât va fi scăzut preţul, dar e posibil să aflăm asta la Kyoto Cross Media Experience eveniment la care Nintendo participă şi al cărui interval de desfăşurare(26 Septembrie – 4 Octombrie) se intercalează cu Tokyo Game Show(24-27 Septembrie).

Oricum, este cunoscut faptul că Wii a fost singura consolă care a adus profit încă de la lansarea ei pe piaţă, celelalte două console fiind vândute pe pierdere la începutul punerii lor în comerţ. Wii este cu adevărat o reţetă a succesului pusă în aplicare şi care a funcţionat. Au luat GameCube-ul  (cea mai urâtă consolă din toate timpurile), l-au pus în altă carcasă, au produs un controller nou (înlocuindu-l pe cel mai urât controller din toate timpurile cu cel mai frumos), ne-au mintit l-au promovat frumos şi uite-aşa avem acum Wii. Păi, ce pălăria Măriei e asta?

Gamecube:

gamecube

Wii:

Nintendo Wii Console

Până la urmă sunt buni şi angajaţii ăia care se ocupă de cercetare şi dezvoltare uneori…

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,