A venit iarna aşa cum şi-ar imagina-o orice copil vesel şi lipsit de griji, nerăbdător să se bucure de pătura albă ce schimbă peisajul. Ninge neîncetat, oraşul e împodobit cu beculeţe colorate, Moş Nicolae şi-a făcut apariţia la timp, au apărut şi colindătorii, crăciuniţele, promo-uri TV în spiritul sărbătorilor, iar dacă totul merge bine, într-o săptămână ar trebui să vină şi Moş Crăciun. După care, Revelion.
E frumos. Te poţi bate cu zăpadă, te dai cu sania, observi zăpada ce cade lin din cer şi te gândeşti cât de minunat e să te poţi bucura de tot ceea ce se întâmplă în jur, căci cel mai fascinant lucru este că lumea este un mare joc în multiplayer, în care absolut fiecare obiect este controlat de o persoană, un atom, un factor aleator. Nimic nu este regizat, nu se repetă, nu te aşteaptă. Trebuie să te joci.
Dar cu cât te maturizezi mai mult, cu atât ai tendinţa să te joci mai puţin, să acorzi mai puţină importanţă lucrurilor pe care le consideri normale, banale, repetabile. Ai impresia că locul de muncă sau examenul ce are să vină este singurul lucru important în viaţa ta la un anumit moment şi încerci să te detaşezi de orice altceva şi să te concentrezi doar pe acel lucru căruia îi acorzi prioritate. Nu prieteni, nu zăpadă, nu strălucirea soarelui, nu muzică, nu relaxare, nu noutăţi, nu altceva. Doar examenul.
După care scapi de examen şi te-ai aştepta ca de acum să ai parte de fericirea deplină după un stres nebun. Şi totuşi simţi că s-au adunat prea multe lucruri pe care le-ai pierdut în timp ce ai acordat prioritate unui singur lucru. Iar asta te dezorientează. Şi oricât de mult ai încerca să îţi reiei viaţa în ritmul ei copilăresc, ştii că va veni un nou examen. Şi te stresezi…
Iar iarna devine apăsătoare. Te doare fiecare fulg de zăpadă care te atinge întocmai ca baioneta duşmanului, te enervezi pe drumurile înzăpezite care nu îţi lasă maşina să treacă la mare viteză. Te enervează totul, pentru că nu mai ai timp să te joci. Ai lucruri mai importante de făcut. Eşti om evoluat.
La vârsta de 10 ani, îţi plăcea să priveşti zăpada pe geamul maşinii părinţilor. Te bucura. Ai fi vrut să stea nu doar maşinile pe loc, ci întreg timpul. Acum e anost să stai în trafic, pt că vrei să ajungi cât mai repede la destinaţie, pentru că speri să îţi faci mai mult timp liber, pe care oricum l-ai pierde stresându-te, nefăcând nimic. Şi totuşi când îţi povesteşti copilăria, devii nostalgic la rostirea cuvântului “zăpadă”. Ca şi cum ai fi pierdut-o. Deşi ea e lângă tine mereu, an de an. Dar raportul pe care îl ai de făcut nu te lasă să trăieşti.
De ce nu ne mai jucăm? De ce ne credem victime ale trecerii timpului, în loc să valorificăm fiecare secundă bucurându-ne, creând, cântând, zâmbind? Hai să ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă începând cu acest Crăciun. Ai multe de arătat atât lumii cât şi ţie. Creează bunătate, artă, graţie, iubire, bucurie. Examenul/Raportul nu e atât de important. Iar data viitoare când ieşi afară, fă un bulgăre şi aruncă-l (de preferat nu într-un om). Totuşi, să nu stai prea mult afară, că s-ar putea să răceşti. 
Asta înseamnă să trăieşti. Fă tot ceea ce îţi trece prin cap, încearcă orice ţi-ai dori. Doar aşa vei fi mulţumit cu tine. Nu eşti sclavul dezvoltării societăţii (deci nu adopta ” trebuie să fiu conştiincios – deci mă stresez- pentru că aşa e bine pentru eficienţă”). Eşti cel care creează societatea. Şi fă-o cât poţi tu de bine. Nu vei regreta nimic. Cum ar fi ca peste un an să fii considerat unul dintre cei mai buni pictori/chitarişti/dansatori/luptători, prin simplul efort de a îţi îndeplini visele în timpul liber?
Tags: ani, bucurie, calatorie, Crăciun, cuvinte, degradare, derdelus, evolutie, examen, fericire, iarna, munca, nameti, nostalgie, ocupat, pierdut, sanie, timp, tovaras, trafic, trecerea timpului, tren, valorifica, varsta, viata, zapada
