A venit iarna aşa cum şi-ar imagina-o orice copil vesel şi lipsit de griji, nerăbdător să se bucure de pătura albă ce schimbă peisajul. Ninge neîncetat, oraşul e împodobit cu beculeţe colorate, Moş Nicolae şi-a făcut apariţia la timp, au apărut şi colindătorii, crăciuniţele, promo-uri TV în spiritul sărbătorilor,  iar dacă totul merge bine, într-o săptămână ar trebui să vină şi Moş Crăciun. După care, Revelion.

E frumos. Te poţi bate cu zăpadă, te dai cu sania, observi zăpada ce cade lin din cer şi te gândeşti cât de  minunat e să te poţi bucura de tot ceea ce se întâmplă în jur, căci cel mai fascinant lucru este că lumea este un mare joc în multiplayer, în care absolut fiecare obiect este controlat de o persoană, un atom, un factor aleator. Nimic nu este regizat, nu se repetă, nu te aşteaptă. Trebuie să te joci.

Dar cu cât te maturizezi mai mult, cu atât ai tendinţa să te joci mai puţin, să acorzi mai puţină importanţă lucrurilor pe care le consideri normale, banale, repetabile. Ai impresia că locul de muncă sau examenul ce are să vină este singurul lucru important în viaţa ta la un anumit moment şi încerci să te detaşezi de orice altceva şi să te concentrezi doar pe acel lucru căruia îi acorzi prioritate. Nu prieteni, nu zăpadă, nu strălucirea soarelui, nu muzică, nu relaxare, nu noutăţi, nu altceva. Doar examenul.

După care scapi de examen şi te-ai aştepta ca de acum să ai parte de fericirea deplină după un stres nebun. Şi totuşi simţi că s-au adunat prea multe lucruri pe care le-ai pierdut în timp ce ai acordat prioritate unui singur lucru. Iar asta te dezorientează. Şi oricât de mult ai încerca să îţi reiei viaţa în ritmul ei copilăresc, ştii că va veni un nou examen. Şi te stresezi…

Iar iarna devine apăsătoare. Te doare fiecare fulg de zăpadă care te atinge întocmai ca baioneta duşmanului, te enervezi pe drumurile înzăpezite care nu îţi lasă maşina să treacă la mare viteză. Te enervează totul, pentru că nu mai ai timp să te joci. Ai lucruri mai importante de făcut. Eşti om evoluat.

La vârsta de 10 ani, îţi plăcea să priveşti zăpada pe geamul maşinii părinţilor. Te bucura. Ai fi vrut să stea nu doar maşinile pe loc, ci întreg timpul. Acum e anost să stai în trafic, pt că vrei să ajungi cât mai repede la destinaţie, pentru că speri să îţi faci mai mult timp liber, pe care oricum l-ai pierde stresându-te, nefăcând nimic. Şi totuşi când îţi povesteşti copilăria, devii nostalgic la rostirea cuvântului “zăpadă”. Ca şi cum ai fi pierdut-o. Deşi ea e lângă tine mereu, an de an. Dar raportul pe care îl ai de făcut nu te lasă să trăieşti.

De ce nu ne mai jucăm? De ce ne credem victime ale trecerii timpului, în loc să valorificăm fiecare secundă bucurându-ne, creând, cântând, zâmbind? Hai să ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă începând cu acest Crăciun. Ai multe de arătat atât lumii cât şi ţie. Creează bunătate, artă, graţie, iubire, bucurie. Examenul/Raportul nu e atât de important. Iar data viitoare când ieşi afară, fă un bulgăre şi aruncă-l (de preferat nu într-un om). Totuşi, să nu stai prea mult afară, că s-ar putea să răceşti.

Asta înseamnă să trăieşti. Fă tot ceea ce îţi trece prin cap, încearcă orice ţi-ai dori. Doar aşa vei fi mulţumit cu tine. Nu eşti sclavul dezvoltării societăţii (deci nu adopta ” trebuie să fiu conştiincios – deci mă stresez- pentru că aşa e bine pentru eficienţă”). Eşti cel care creează societatea. Şi fă-o cât poţi tu de bine. Nu vei regreta nimic. Cum ar fi ca peste un an să fii considerat unul dintre cei mai buni pictori/chitarişti/dansatori/luptători, prin simplul efort de a îţi îndeplini visele în timpul liber?

Tags: ani, bucurie, calatorie, Crăciun, cuvinte, degradare, derdelus, evolutie, examen, fericire, iarna, munca, nameti, nostalgie, ocupat, pierdut, sanie, timp, tovaras, trafic, trecerea timpului, tren, valorifica, varsta, viata, zapada

Cum să ai grijă de tine, cum să nu te subapreciezi, cum să îi respecţi pe cei din jur, cum să nu regreţi trecerea tinereţii. La asta se referă următorul filmuleţ a cărui urmărire n-o vei regreta:

Tags: batranete, chelie, genunchi, par, tinerete, viata

Eram odată în metrou, acum aproape o lună, şi coexistam cu ceilalţi călători abia-aşteptând să ajung la destinaţie. Lângă mine era iubita mea. Stăteam amândoi ca porumbeii pe scaune până când, deodată,  ne izbeşte adevărul crunt al valorilor româneşti din media. PITICUL PORNO! Piticul porno, pe care l-am recunoscut deoarece am văzut şi eu o emisiune a lui Capatos când săracu’ pitic se făcea că dansează iar şi mai săracul public se făcea că aplaudă. Ah, şi l-am mai văzut şi cu ocazia campaniei damundodge.ro desfăşurate acum câteva luni.

Închei mica paranteză şi continui cu întâmplarea: piticul porno, atât de pitic şi porno cum e el, s-a pitit porno pe un scaun care a devenit porno stând sub greutatea lui de câteva grame porno.  Problema nu e atât faptul că am stat faţă în faţă cu piticul porno, cât faptul că mi-am amintit că în ţara asta nu avem prea multe figuri publice de valoare reală. De fapt, poate avem, dar nu se mediatizează. Totul e pe dos (şi nu vorbesc despre GayFest când zic “dos”).

Piticul porno şi Eleva porno făcând poze... porno?

Prind la public discuţiile despre pitici porno, eleve porno, sexy brăileanca (titlul de “brăileanca porno” era luat?),  profesori care îşi aruncă elevii pe balcon după ce fac sex, femei omorâte, bărbaţi omorâţi, femei care omoară bărbaţi, bărbaţi care omoară femei, bărbaţi care omoară bărbaţi, copii care omoară pisici etc.

Prin urmare,  (click pe link pt a citi mai departe) Read the rest of this entry »

Tags: Alina, banc, Capatos, cultura, diaconescu, diferenta intre mine si piticul porno, eleva porno, gluma, incultura, iubita, manele, metrorex, metrou, monden, nikita, piticul porno, porno, Romania, subiecte, valori, viata

Înregistrare radio KISS FM, din data de 30 aprilie, când un tip pe nume Daniel a sunat la emisiunea French Kiss (care se pare că ar avea ceva în comun cu consilierea psihologică) şi şi-a spus păsul. Relatările lui Daniel sunt întrerupte de câteva ori, întrucât jucătorul împătimit de Triburile mai dă câte un refresh sau trimite nişte resurse. Până la final, Daniel se destăinuie şi povesteşte cum l-a părăsit pe el prietena… cunoscută tot pe triburile şi cu care nu s-a văzut niciodată.

Of.

Întotdeauna am urât jocul ăla. Însă Eek, bunul meu prieten, ajunsese să fie admin pe Triburile. Era captivat de joc, primea telefoane de la alţi jucători. Doamne, ce lume…

Tags: daniel, eek, get a life, pierdut, refresh, triburi, triburile, viata

A fost odată Maxis. A fost şi a tot fost, până n-a mai fost, că a cumpărat-o Electronic Arts în 1997. De atunci şi până acum au trecut 12 ani în care Will Wright a lucrat din ograda Electronic Arts. După atâta muncă, sudoare dar şi faimă, Will Wright – fondatorul lui Maxis, creatorul Sims, Spore, Simcity şi altele- a decis să plece.

Şi cum şi-a montat el o mânuţă, un picioruş, şi vreo două coarne în plus, s-a decis să îşi dedice tot timpul său unui proiect pe care îl conduce  -  think-tank-ul Stupid Fun Club.

Şi tot când şi-a dat seama că îi creşte creierul şi că trebuie să monteze mânuţe şi corniţe ca să marcheze evoluţia,  se întreba cu nostalgie cine l-a ajutat să scoată pe piaţă două jocuri Sims şi 2356275629659 de expansion-uri la ele (de fapt sunt 16 expansion-uri, pe bune. Şi aici n-am pus titlurile online şi alea de console.) + Spore şi alte alea. Şi tot întrebându-se acest lucru, îşi dădu seama că el are o slăbiciune pentru ea. Scuze, pentru E.A. !

Aşa că el, cu mânuţa aia a lui, s-a dus la EA şi a întrebat: “Dragă EA, vrei să bagi bani cu mine în asociaţia pe care o conduc?” . EA a răspuns afirmativ, şi uite-aşa cei doi au devenit din “şef şi angajat”, asociaţi la Stupid Fun Club.

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. OK, a trecut abia o zi de când s-au “cuplat”.

P.S. În caz că nu ai jucat Spore, în acest joc evoluţia unei specii e marcată de creşterea creierelor apartenenţilor la specie şi de adăugarea unor “părţi componente” noi tuturor (mâini, accesorii, coarne, picioare, ochi) .

Tags: EA, Electronic Arts, evolutie, Maxis, Sim, SimCity, Sims, Spore, The Sims, viata, Will Wright